Îți stăm la dispoziție oricând, pentru orice informație, pentru a te înscrie la cursurile noastre, și pentru o ofertă personalizată nevoilor tale.
Acest curs are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor lingvistice și de comunicare în limba engleză aplicată domeniului medical, prin însușirea terminologiei de specialitate necesare interacțiunii eficiente cu medici, cadre medicale și pacienți vorbitori de limbă engleză. Programul este conceput pentru a sprijini participanții în utilizarea corectă și fluentă a limbajului medical, atât în contexte profesionale formale, cât și în situații practice din activitatea clinică de zi cu zi.
Cursul oferă o abordare structurată și aplicată a limbii engleze medicale, punând accent pe dezvoltarea abilităților de comunicare orală și scrisă. Participanții vor dobândi cunoștințe solide de vocabular și terminologie medicală, vor exersa exprimarea clară și precisă în interacțiunile cu pacienții și colegii, precum și interpretarea corectă a documentelor și rapoartelor medicale redactate în limba engleză.
Cursul acoperă o gamă variată de teme, incluzând:
Cu noi vei invață să înțelegi și să te faci înțeles!
O echipă tânără și dinamică te așteaptă cu drag!